Conceptul “Snoezelen sau spații multi-senzoriale” a fost introdus
de personalul angajat în două Centre pentru persoane cu dizabilități
intelectuale din Olanda în anii ‘70 (Hulsegger si Verheul, 1987; Shapiro și
Bacher, 2002)). Cuvântul “Snoezelen” este o combinație de două cuvinte olandeze: snuffelen, adică a adulmeca și doezelen care înseamnă a dormi, a te
relaxa, a moțăi.
Snoezelen se referă la o cameră special echipată unde natura, cantitatea, aranjamentul și intensitatea stimulilor sunt controlate de un mediu amenajat pentru a stimula simțurile prin lumină, sunete, atingere, miros și gust (Lindsay și colab. 1997).
Creatorii conceptului (Hulsegger și Verheul, 1987) au folosit metoda ca și petrecere a timpului liber, activități de relaxare, fără elemente terapeutice sau supraveghere și inițial a fost ferit de încercările de a fi cercetat din teama de a nu deveni mai terapeutic, orientat către obiective și produse (Lancioni și colab. 2002). În timp, acest lucru s-a schimbat iar un articol recent (Lancioni și colab. 2002) a identificat 21 de studii dintre care 14 studii au implicat persoane cu dizabilitate intelectuală, iar 7 studii au implicat persoane cu demență. Dintre acestea 14 studii au raportat efecte pozitive în timpul sesiunilor petrecute în cameră, 4 au arătat efecte pozitive post sesiuni iar 2 studii efecte pozitive pe termen lung.
Jan Hulsegge și Ad
Verheul, părinții conceptului Snoezelen, afirmau în 1987 că nu vor să acorde o importanță centrală dezvoltării
și terapiei în cadrul Snoezelen, ci vor să aibă o abordare liberă, deschisă. Nu
stabilesc sopuri de dinainte. Din această perspectivă, abordarea Snoezelen este
centrată pe comunicarea cu clientul fără prejudecăți, fără un program prestabilit
sau sarcini de realizat. Nu se pune nici
o presiune pentru a realiza sau performa ceva, în timp ce diagnosticul medical și
incapacitățile devin secundare. Această lipsă a presiunii oferă posibilitatea clienților
de a reacționa și răspunde la stimuli senzoriali în felul lor aparte.Snoezelen se referă la o cameră special echipată unde natura, cantitatea, aranjamentul și intensitatea stimulilor sunt controlate de un mediu amenajat pentru a stimula simțurile prin lumină, sunete, atingere, miros și gust (Lindsay și colab. 1997).
Creatorii conceptului (Hulsegger și Verheul, 1987) au folosit metoda ca și petrecere a timpului liber, activități de relaxare, fără elemente terapeutice sau supraveghere și inițial a fost ferit de încercările de a fi cercetat din teama de a nu deveni mai terapeutic, orientat către obiective și produse (Lancioni și colab. 2002). În timp, acest lucru s-a schimbat iar un articol recent (Lancioni și colab. 2002) a identificat 21 de studii dintre care 14 studii au implicat persoane cu dizabilitate intelectuală, iar 7 studii au implicat persoane cu demență. Dintre acestea 14 studii au raportat efecte pozitive în timpul sesiunilor petrecute în cameră, 4 au arătat efecte pozitive post sesiuni iar 2 studii efecte pozitive pe termen lung.
Mediul Snoezelen este de asemenea văzut ca un loc ideal pentru recuperarea emoțională a copiilor care au suferit proceduri medicale traumatizante precum vizitele la medic, operații, spitalizarea.
Chiar și când Snoezelen nu este promovată ca și metodă
terapeutică, există o recunoaștere tacită a efectelor terapeutice care nu pot
fi negate.
Mediul Snoezelen este
perceput ca fiind interesant, relaxant, prietenos și securizat.
Interesant este de precizat că în Olanda
personalul implicat în Snoezelen provine din profesii non-medicale, în Marea
Britanie și Australia sunt asistenți medicali, în Statele Unite sunt psihologi
iar în Israel psihoterapeuți și terapeuți ocupaționali. Ulterior au fost implicați
și asistenții sociali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu