Conceptul “Snoezelen sau spații multi-senzoriale” a fost introdus de personalul angajat în două Centre pentru persoane cu dizabilități intelectuale din Olanda în anii ‘70 (Hulsegger si Verheul, 1987; Shapiro și Bacher, 2002)). Cuvântul “Snoezelen” este o combinație de două cuvinte olandeze: snuffelen, adică a adulmeca și doezelen care înseamnă a dormi, a te relaxa, a moțăi.
Snoezelen se referă la o cameră special echipată unde natura, cantitatea, aranjamentul și intensitatea stimulilor sunt controlate de un mediu amenajat pentru a stimula simțurile prin lumină, sunete, atingere, miros și gust (Lindsay și colab. 1997).
Creatorii conceptului (Hulsegger și Verheul, 1987) au folosit metoda ca și petrecere a timpului liber, activități de relaxare, fără elemente terapeutice sau supraveghere și inițial a fost ferit de încercările de a fi cercetat din teama de a nu deveni mai terapeutic, orientat către obiective și produse (Lancioni și colab. 2002). În timp, acest lucru s-a schimbat iar un articol recent (Lancioni și colab. 2002) a identificat 21 de studii dintre care 14 studii au implicat persoane cu dizabilitate intelectuală, iar 7 studii au implicat persoane cu demență. Dintre acestea 14 studii au raportat efecte pozitive în timpul sesiunilor petrecute în cameră, 4 au arătat efecte pozitive post sesiuni iar 2 studii efecte pozitive pe termen lung.
Jan Hulsegge și Ad Verheul, părinții conceptului Snoezelen, afirmau în 1987 că nu vor să acorde o importanță centrală dezvoltării și terapiei în cadrul Snoezelen, ci vor să aibă o abordare liberă, deschisă. Nu stabilesc sopuri de dinainte. Din această perspectivă, abordarea Snoezelen este centrată pe comunicarea cu clientul fără prejudecăți, fără un program prestabilit sau sarcini de realizat. Nu se pune nici o presiune pentru a realiza sau performa ceva, în timp ce diagnosticul medical și incapacitățile devin secundare. Această lipsă a presiunii oferă posibilitatea clienților de a reacționa și răspunde la stimuli senzoriali în felul lor aparte.Snoezelen se referă la o cameră special echipată unde natura, cantitatea, aranjamentul și intensitatea stimulilor sunt controlate de un mediu amenajat pentru a stimula simțurile prin lumină, sunete, atingere, miros și gust (Lindsay și colab. 1997).
Creatorii conceptului (Hulsegger și Verheul, 1987) au folosit metoda ca și petrecere a timpului liber, activități de relaxare, fără elemente terapeutice sau supraveghere și inițial a fost ferit de încercările de a fi cercetat din teama de a nu deveni mai terapeutic, orientat către obiective și produse (Lancioni și colab. 2002). În timp, acest lucru s-a schimbat iar un articol recent (Lancioni și colab. 2002) a identificat 21 de studii dintre care 14 studii au implicat persoane cu dizabilitate intelectuală, iar 7 studii au implicat persoane cu demență. Dintre acestea 14 studii au raportat efecte pozitive în timpul sesiunilor petrecute în cameră, 4 au arătat efecte pozitive post sesiuni iar 2 studii efecte pozitive pe termen lung.




















